Teoretic şi practic nu mai nimic de pierdut când pierzi absolut tot ce se putea pierdea. De-abia atunci simţi cum umerii tăi s-au eliberat de povara pe care au purtat-o toată viaţa. Te eliberezi total, nu mai ai nicio responsabilitate, nu mai dai explicaţii şi nu simţi că eşti înhămat la căruţa sorţii.
Probabil că este un sentiment magic să fii liber. Să poţi face ceea ce îţi doreşti fără să ai un regret, fără să te gândeşti la consecinţe, fără să ai griji, fără şi fără. E ca şi cum viaţa ta a luat-o de la capăt şi îţi oferă şansa de a-ţi pune în valoare cunoştinţele acumulate de-a lungul vieţii „anterioare”. Totuşi nu e ca şi cum te-ai fi născut învăţat, pentru că e o oarecare diferenţă.
Atunci când pierzi totul, dispare dorinţa de a continua. Nu mai ştii care este scopul tău şi rătăceşti pe nenumărate căi fără să ştii ceea ce cauţi, orice lucru care-ţi iese-n cale îţi dă impresia că este ce-ţi doreşti.
Într-un fel e un paradox. Eşti liber, dar nu ştii cine eşti. Nu mai ai nicio identitate, nu mai ai trecut, nici viitor, cu atât mai mult prezent. Iar partea nasoală este că nu te poţi redefini, pentru că tu eşti totul şi în acelaşi timp nimic.
Aşa că ce alegi, să fii liber sau sclavul tău ?
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu