joi, 5 martie 2009

Timpul şi alte variabile...

Toate trec, aşa se spune, dar nimic nu trece fără să lase urme. De fiecare dată când un om are o rană în suflet, cel de lângă el îi spune că se va vindeca odată cu trecerea timpului. Însă uneori rana aceea rămâne deschisă pentru totdeauna. Indiferent de zilele, lunile sau anii care trec, ea este acolo, de parcă ar fi semn din naştere. Unele greşeli, amintiri sau orice altceva sunt prea adânci ca să poată fi ascunse.



Cum poţi să trăieşti cu chestia asta ? Cum poţi să dormi noaptea liniştit ? Cum poţi să te prefaci sau măcar să încerci să te prefaci că totul e OK ? Orice ai face, orice ai zice, totul rămâne acolo, pe loc. Te apasă pe umeri, nu se dă din calea ta, nu te lasă în pace deloc. Ai vrea doar să ai un întrerupător, să-ţi poţi aprinde sau stinge viaţa atunci când vrei. Nu ai vrut să ajungi aici şi oricât ai încerca să iei vina asupra ta, nu numai tu ai greşit. Nici măcar gândul ăsta nu te încălzeşte.

Noaptea încerci să închizi ochii şi să-ţi imaginezi că lucrurile merg aşa cum ţi-ai dori, dar nu faci nimic decât să-ţi prelungeşti agonia. Încerci doar să ajungi la dimineaţă şi să o iei de la început. Zi de zi, până când n-o să mai poţi să te dai jos din pat.

Într-un final o să ajungi să te urăşti pentru ceea ce eşti.