luni, 1 septembrie 2008

Speranta


Speranţa este cea mai mare putere a omului, dar şi cea mai mare slăbiciune a sa. Îl poate aduce în pragul fericirii şi pe de altă parte îl poate trânti pe fundul unui ocean al disperării.Atunci când eşti la pământ şi nu mai ai nimic de pierdut, adu-ţi aminte că trebuie să speri. Să speri că un miracol va veni din ceruri sau că depinde de tine să te ridici şi să continui. Nu contează câte lovituri primeşti, important este cât eşti de capabil să rezişti şi să mergi mai departe. Asta este diferenţa dintre un învingător şi un învins. Există o linie foarte fină între speranţă şi disperare. În funcţie de mentalitatea omului, acesta poate privi situaţia în care se află ca fiind una disperată sau plină de speranţă. Trebuie savurată partea plină a paharului indiferent de ce s-ar întâmpla. Atunci când primeşti palme peste palme şi crezi că totul se va termina prost pentru tine, e bine să găseşti acea putere care va scoate din ţine tot ce este mai bun. Trebuie să nu vrei să cazi în genunchi şi să te prăbuşeşti, chiar dacă asta ţi se pare cea mai bună soluţie la toate probleme tale.Atunci când totul se apropie de sfârşit, o mână prietenească îţi va fi întinsă şi te va ajuta să-ţi dai praful jos de pe umerii slăbiţi şi atât de vulnerabili.Trebuie să crezi în tine, pentru că speranţa eşti tu. Eu am crezut mereu.

Niciun comentariu: